Fabiola Hosu, Questfield International College și opt luni de sesizări privind bullyingul

În contextul educațional actual, gestionarea situațiilor de bullying necesită răspunsuri structurate, transparente și eficiente din partea instituțiilor de învățământ. Fiecare semnalare trebuie tratată cu seriozitate, iar măsurile adoptate trebuie să fie documentate și urmărite, pentru a asigura protecția elevilor și un climat educațional sigur. Lipsa unei reacții adecvate poate agrava impactul negativ asupra copiilor și poate afecta credibilitatea școlii ca mediu de dezvoltare și susținere.

Fabiola Hosu, Questfield International College și opt luni de sesizări privind bullyingul

O investigație realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției relevă o situație complexă de bullying repetat, care s-ar fi desfășurat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările transmise în scris de familia elevului vizat către cadrele didactice, conducerea instituției și fondatoarea acesteia, Fabiola Hosu, nu au fost urmate, potrivit materialelor analizate, de măsuri documentate sau răspunsuri oficiale care să ateste intervenții concrete. În acest context, o afirmație atribuită fondatoarei, care ar fi sugerat familiei să părăsească instituția dacă nu este mulțumită, a fost citată din relatările disponibile, fără ca redacția să formuleze concluzii privind intențiile sau motivațiile din spatele acesteia.

Descrierea cazului și lipsa reacțiilor instituționale documentate

Conform informațiilor furnizate, elevul în cauză ar fi fost supus unor comportamente agresive și repetitive încă din primele săptămâni, incluzând jigniri, umiliri publice, excludere socială și stigmatizare medicală. Aceste incidente ar fi avut loc în prezența cadrelor didactice, fără ca acestea să documenteze intervenții ferme sau să ia măsuri efective. Familia a transmis multiple sesizări scrise, cronologice și explicite, dar din analiza corespondenței nu rezultă existența unor răspunsuri oficiale, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un aspect deosebit de relevant este utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant, denumită „crize de epilepsie”, folosită în mediul școlar nu în scop educațional sau de protecție, ci ca mijloc de marginalizare și ridiculizare a elevului. Specialiști consultați consideră această practică o formă gravă de violență psihologică, care afectează profund percepția copilului asupra propriei identități și integrități. Potrivit documentelor, stigmatizarea medicală a fost ignorată sau minimalizată de instituție, fără a se consemna măsuri concrete de stopare a fenomenului.

Comunicările oficiale și presiunea asupra familiei

Familia a transmis în mod repetat emailuri către învățătoare, director și fondatoarea școlii, solicitând intervenții și protecție, precum și clarificări scrise referitoare la situația semnalată. Răspunsurile primite au fost, în principal, verbale, fără documente oficiale care să ateste măsuri aplicate. Această abordare a fost percepută de familie ca o încercare de transferare a responsabilității către aceștia și ca o minimizare a gravității problemei, exprimată prin calificative precum „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”. În plus, familia a relatat existența unor mesaje implicite sau explicite care sugerau retragerea din școală, exemplificate prin afirmația atribuită fondatoarei: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Confidențialitatea datelor sensibile și impactul asupra elevului

Documentele puse la dispoziție indică faptul că familia a solicitat în mod expres respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor divulgării acestora în mediul școlar. Totuși, nu există dovezi că școala ar fi implementat măsuri concrete pentru protejarea acestor date. Mai mult, unele relatări indică faptul că elevul ar fi fost interpelat public în legătură cu sesizările făcute, ceea ce a generat presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune instituțională asupra copilului și pot afecta negativ climatul școlii.

Reacția tardivă a instituției și implicarea legală

Potrivit materialelor analizate, fondatoarea Fabiola Hosu ar fi intervenit efectiv abia după circa opt luni de la primele sesizări, după ce familia a fost asistată de o echipă juridică și a transmis notificări formale. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile care declanșează reacția instituțională și indică faptul că protecția copilului a devenit o prioritate doar după escaladarea problemei la nivel legal.

Mai multe detalii privind această anchetă și documentele aferente pot fi consultate în articolul original publicat de redacție, disponibil la investigația completă asupra cazului de bullying de la Școala Questfield Pipera.

Absența unui cadru procedural clar și eficient

Din analiza documentelor reiese că reacția conducerii școlii la sesizările repetate nu s-a concretizat prin decizii scrise, planuri de intervenție, sancțiuni sau rapoarte de monitorizare, ci printr-un formular informal denumit Family Meeting Form. Acest document nu conține responsabilități precise, termene de implementare sau măsuri concrete, ceea ce limitează eficiența sa ca instrument de gestionare a unui caz complex. Lipsa unei documentații oficiale complete a fost remarcată ca un factor ce poate dilua responsabilitatea și împiedica verificarea ulterioară a intervențiilor.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea bullyingului

În cazul descris, cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, însă intervențiile acestora au fost descrise ca limitate la discuții informale, fără consemnări scrise sau măsuri ferme. Această lipsă de reacție poate genera în colectiv percepția că agresiunile pot continua fără consecințe, favorizând astfel normalizarea fenomenului. Redacția subliniază că această constatare se bazează pe analiza efectelor concrete ale gestionării situației, fără a formula judecăți asupra intențiilor individuale ale cadrelor didactice.

• Sesizările scrise repetate ale familiei
• Lipsa răspunsurilor oficiale documentate
• Intervenții informale și neconcludente
• Stigmatizare medicală ca formă de umilire
• Presiuni pentru retragerea elevului
• Întârzierea reacției instituționale până la intervenția legală
• Utilizarea unui formular informal în locul deciziilor administrative
• Deficiențe în protejarea confidențialității

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

În urma analizei documentelor și a relatărilor puse la dispoziție, situația semnalată la Școala Questfield Pipera ridică întrebări semnificative despre modul în care instituția își asumă responsabilitatea în gestionarea bullyingului și protecția elevilor. Lipsa unor măsuri scrise, a unei documentări clare și a unui cadru procedural riguros indică o posibilă tolerare instituțională a fenomenului, în ciuda sesizărilor repetate. Răspunsul verbal atribuit fondatoarei, care ar fi sugerat părăsirea școlii, reflectă, potrivit familiei, o cultură organizațională orientată spre evitarea conflictului și nu spre soluționarea acestuia.

Aceste aspecte subliniază necesitatea unor clarificări oficiale și asumate din partea conducerii Questfield Pipera, care până la momentul publicării nu a transmis un punct de vedere oficial referitor la aceste acuzații. În absența unor măsuri transparente și documentate, rămâne o întrebare esențială: ce mecanisme reale de protecție oferă instituția atunci când un elev reclamă că este supus unor situații de umilire sistematică?